Întâlnire a două grupuri de tineri la Tăşnad
03.08.2004, Tăşnad (Catholica) - Pe durata a 6 zile, în perioada 26-31 iulie 2004, s-a organizat la Tăşnad o întâlnire a tinerilor greco-catolici din Asociaţia Tineretului Român Unit (ASTRU) din Tăşnad cu grupul de tineri ANIMA aparţinând parohiei greco-catolice Bistriţa III, păstorită de pr. Ioan Ţolca. Acţiunea a avut ca scop cunoaşterea reciprocă a activităţilor celor două grupuri, precum şi un schimb de experienţe. Programul întâlnirii a ţinut cont de perioada vacanţei, astfel încât a avut doi poli principali: rugăciunea şi recreaţia, aflăm dintr-o relatare primită de la protopopul de Tăşnad, pr. Valer Părău.
Tinerii au participat zilnic la Sf. Liturghie oficiata de cei doi preoţi, după care a urmat programul specific. În cea mai mare parte programul spiritual s-a desfăşurat în biserica parohială, iar întâlnirile tinerilor şi programul recreativ a avut loc în camping-ul Staţiunii balneare Tăşnad, unde s-au amplasat corturile şi s-a servit masa. „Consider aceste întâlniri deosebit de benefice în evoluţia relaţiilor dintre tinerii greco-catolici precum şi cu tinerii celorlaltor confesiuni, mai ales că o parte din tinerii ce alcătuiesc ASTRU Tăşnad sunt de confesiune ortodoxă… Credem că acest gen de acţiuni sunt foarte benefice, şi avem certitudinea că încurajăm tinerii a se apropia tot mai mult de principiile vieţii creştine”, declară pr. Valer Parau.