Seară de colinde la Cugir
16.12.2003, Cugir (Catholica) - Statornicit deja ca obicei al bisericii greco-catolice din Cugir, pentru întâmpinarea sărbătorilor de Crăciun, în acest an s-a organizat cea de-a treia ediţie a Concertului de Colinde, desfăşurat joi, 11 decembrie a.c., în sala mare a Clubului Uzinei Mecanice din localitate. Cugirenii – indiferent de etnie sau apartenenţă religioasă – au audiat acest minunat concert, sala fiind arhiplină. Spre marea satisfacţie a celor prezenţi concertul de colinde de anul acesta a coincis cu o lansarea şi la Cugir a cărţii „Veta Biriş – Cântecul vieţii” de Ion Moldovan, un autor deja cunoscut publicului cugirean.
Evenimentul a fost organizat de parohia greco-catolică din Cugir împreună cu Casa de Editură „Buna Vestire din Blaj”, şi s-a desfăşurat sub titlul „Steaua sus răsare”. Aşa după cum aflăm dintr-o relatare semnată de Nicoară Iosif, consilier parohial în Cugir, spectacolul a fost susţinut de Veta Biriş, Victoria Meiţescu, Marinela Baba, Leontina Fărcaş, Adrian Ţiboc şi Cristian Fodor; corul studenţilor teologi de la Institutul Teologic de Grad Universitar „Buna Vestire” – Blaj, conduşi de către profesor Tutelea; corul parohiei greco-catolice Alba Iulia 1 – Cetate; corul mic al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din Alba Iulia; corul parohiei romano-catolice din Scăunel – Cugir, condus de către profesorul Vulcan Paul; şi grupul folcloric „Obârşia”.
La spectacolul prezentat de Ioan Moldovan şi Elena Anghel, au participat şi numeroşi oaspeţi importanţi. Îl amintim în primul rând pe PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, care i-a şi binecuvântat pe participanţi la finalul concertului. Au participat apoi numeroşi preoţi, credincioşi, precum şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale. Meritul principal pentru reuşita acestui spectacol îl are preotul paroh, pr. Viorel Codrea, împreună cu consiliul paroial. La finalul materialului, consilierul parohial Nicoară Iosif transmite mulţumiri „tuturor celor care şi-au dat concursul – într-un fel sau altul – ca acest concert să aibă loc, dar şi ca acesta să se desfăşoare în condiţii optime. Dumnezeu să-i răsplătească!”