Mass-media şi familia, o alianţă posibilă şi necesară (I)
06.10.2003, Roma (Catholica) - Tema aleasă de Papa Ioan Paul al II-lea pentru Mesajul pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale din 2004 este „Mass-media în familie: un risc şi o bogăţie”. În încercarea de a înţelege mai bine această propunere a Suveranului Pontif, agenţia Zenit i-a luat un interviu directoarei renumitului portal catolic www.catholic.net, Lucrecia Rego de Planas, mexicancă, mamă a nouă copii.
– Papa a ales ca temă pentru următoarea Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale „Mass-media în familie: un risc şi o bogăţie”. De ce credeţi că a ales această temă?
– Mijloacele de comunicare socială au devenit cauză a profunde schimbări în cultura popoarelor, datorită marii influenţe pe care o au prin a informa şi a difuza idei şi criterii morale, pe care persoanele, văzându-le şi auzindu-le atât de mult, ajung să le asume făcându-şi-le proprii. Aşadar, putem presupune că Papa doreşte să ne facă pe toţi catolicii conştienţi, în următoarea Zi a Comunicaţiilor Sociale, de faptul că unirea dintre aceste două forţe, familia şi mijloacele de comunicare, este ceea ce poate transforma cu adevărat lumea, creind o nouă cultură în favoarea vieţii, în favoarea căsătoriei, în favoarea iubirii, în favoarea Împărăţiei lui Cristos.
Şi în plus, doreşte să ne facă pe toţi comunicatorii catolici conştienţi de dauna care a fost adusă familiei prin mijloacele de comunicare şi să ne motiveze să devenim conştienţi de responsabilitatea noastră, să proclamăm mesajul lui Cristos, să apărăm prin toate mijloacele valoarea vieţii, valoarea persoanei umane, valoarea suferinţei, valoarea familiei, deşi primim atacuri şi cenzuri şi suntem gata de martiriu, pentru a apăra adevărul.
– Care este experienţa dumneavoastră personală cu mass-media şi familia dumneavoastră?
– Fiind mamă a nouă copii, s-ar putea spune că trăiesc zilnic pericolele şi riscurile mijloacelor de comunicare. Trebuie să-i pun constant în gardă pe copii mei, făcându-i conştienţi că nu trebuie să creadă tot ceea ce se publică sau se arată în mass-media. Soţul meu şi eu am stabilit câteva norme simple care facilitează realizarea acestui „a fi atenţi”:
1. Nu ţinem televizoare în camere. Cele două pe care le avem sunt în locuri publice şi deschise din casă, aşa încât oricare dintre noi care trece pe-acolo poate vedea fără dificultate ceea ce este la televizor. Unul este conectat la semnal, pe celălalt îl utilizăm doar pentru a vedea casete video. Acest lucru purifică şi selecţionarea programelor de către adolescenţi , deoarece ştiu că în orice moment poate trece pe-acolo vreunul dintre fraţii mai mici şi ei înşişi, dacă le spun fraţilor lor să plece, îşi dau seama că ceea ce văd nu este bun nici pentru ei.
2. Nu este permis să privim la televizor întinşi pe o parte sau culcaţi. Acest lucru este doar simbolic, pentru că vrea să ne amintească faptul că televiziune spune multe minciuni şi, de aceea, trebuie să privim la televizor cu precauţie, fiind în gardă, aşezaţi în poziţie dreaptă, îndreptaţi spre mesajele care vor să intre în creierul nostru.
3. Şi computerele se află într-un spaţiu deschis din casă, la vederea tuturor. Acest lucru evită tentaţiile ne-necesare ale adolescenţilor, care, fără a putea evita acest lucru, sunt bombardaţi zilnic de anunţuri pornografice.
În plus, acest lucru îl facem într-un mod natural, fără prea mare formalism. Ne aşezăm alături de ei pentru a privi unele programe şi le punem întrebări simple care îi fac să-şi dea seama de anti-valorile pe care acestea le promovează. De asemenea, îi facem să vadă, în mod natural, falsitatea şi materialismul care este promovat în anunţurile publicitare, glumind puţin pe seama mesajelor lor, care pretind că oferă fericire deplină prin cumpărarea anumitor produse.
Pe de altă parte, recunoaştem bogăţia care poate fi obţinută din mijloacele de comunicare şi-i îndemnăm prin toate mijloacele la lectură, la căutarea pe Internet, la utilizarea programelor software educative. De fapt, filtrul pe care îl utilizăm pentru reţea constă doar în formarea unei conştiinţe corecte în copiii noştri. Ochii lor sunt filtrul care-şi dă seama că ceea ce le este oferit este rău, şi toţi au învăţat să închidă imediat ferestrele cu mesaje nocive şi, mai ales, să închidă ochii şi sufletul pentru a evita să fie contaminaţi. Este o muncă de toate zilele, care nu poate fi neglijată, deoarece atacurile sunt continue.
