Zeci de copii vor face duminică Prima Împărtăşanie
31.05.2002, Cluj-Napoca (Catholica) - Duminică, 2 iunie 2002, în cadrul Sfintei Liturghii Arhiereşti celebrată începând cu ora 10.30, PS Florentin Crihălmeanu, Episcop Auxiliar de Cluj-Gherla, va administra Trupul şi Sângele Domnului celor 60 de copii din zona centrală a Clujului special pregătiţi de către profesoarele de religie pentru a primi Prima Împărtăşanie.
Inspectorul şcolar pentru catehete, prof. Cristina Sechelea, împreună cu prof. Luminiţa Cioica, responsabila cu cateheza în Eparhia de Cluj-Gherla, ne-au informat că programul va începe sâmbătă, 1 iunie 2002, la sediul Episcopiei Greco-Catolice, unde copiii vor fi examinaţi şi sensibilizaţi relativ la importanţa momentului întâlnirii cu propriul lor Mântuitor, Isus Cristos. Ei vor face o primă spovadă, primind iertarea lui Dumnezeu pentru toate păcatele, iar PS Florentin va adresa câteva cuvinte părinţilor prezenţi.
În continuare, duminică 2 iunie 2002, la ora 10.00, îmbrăcaţi în haine albe ca semn a purităţii şi a nevinovăţiei, vor pleca în procesiune de la sediul Episcopiei Greco-Catolice până la Catedrala „Schimbarea la Faţă”, pentru ca toţi clujenii să fie făcuţi părtaşi la marele eveniment al Bisericii dar şi al întregii urbe. Sfânta Împărtăşanie reprezintă Taina iubirii lui Dumnezeu; Însuşi Trupul şi Sângele Mântuitorului, Isus Cristos, fiind ultimul mijloc de sfinţire dintre sacramentele iniţierii creştine: Botezul, Mirul, Euharistia.
Potrivit organizatorilor, copiii vor primi cu acest prilej din partea Bisericii câte un mic cadou care va cuprinde şi cartea de rugăciuni „Mângâierea sufletului”, pentru ca de acum înainte să-i însoţească în viaţa spirituală. Deasemenea Episcopul va înmâna şi diplome care vor sta mărturie pentru calea pe care fiecare copil a ales-o şi a confirmat-o cu propriul discernământ acum la început de drum cu adevărat conştient: Urmarea lui Cristos.
Dna Sechelea a ţinut să sublinieze rolul important pe care îl joacă cei implicaţi în educaţia copiilor (părinţi, naşi, bunici, rude apropiate), deoarece lupta cu viaţa, pentru Viaţă, abia începe; copiii trebuie să continue cateheza, căci întotdeauna avem nevoie de hrană pentru suflet: „Din experienţa seriilor anterioare care au făcut prima împărtăşanie se poate spune că aceştia constituie baza viitoarelor comunităţi active care dau viaţă comunităţilor parohiale. Există şi cazuri de abandon datorate în special mediului familial în care valorile creştine nu sunt practicate”
Primirea festivă a Primei Sfinte Împărtăşanii se organizează anual în mai multe parohii din cadrul Eparhiei de Cluj-Gherla, fapt practicat încă din perioada de ilegalitate a Bisericii Române Unite. Astfel, în mod tradiţional, la sărbătoarea Rusaliilor, diferite grupuri de copii (de obicei din clasele III şi IV) se prezintă în faţa Altarelor pentru a primi Sfintele Taine. În acest an s-au anunţat astfel de evenimente la biserica Pogorârea Spiritului Sfânt din Mănăştur cu ocazia hramului Bisericii, la biserica din cartierul Grigorescu, la mănăstirea Sf. Macrina din Cluj-Napoca, dar şi în numeroase alte locuri.