Sfinţire de biserică la Beiuş
16.04.2002, Oradea (Catholica) - Duminică, 14 aprilie, a avut loc la Beiuş sfinţirea noii biserici din localitate, cu hramul „Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan”. La fericitul eveniment au participat trei Ierarhi: Episcopul Virgil Bercea al Eparhiei de Oradea, gazda evenimentului, şi invitaţi IPS Lucian Mureşan, Arhiepiscop şi Mitropolit, şi PS Ioan Şişeştean, Episcop de Maramureş. La sfinţire au mai participat numeroşi preoţi, protopopi şi parohi, precum şi o mulţime impresionantă de credincioşi.
În predica sa, Mitropolitul Lucian a vorbit despre locul special pe care Beiuşul îl are în Biserica Greco-Catolică: „Să ne gândim la episcopul Samuil Vulcan, care în anul 1828 a întemeiat aici primul gimnaziu, apoi liceu românesc din părţile Bihorului. Acest liceu a fost ca un izvor de apă vie din care s-au adăpat aproape toţi cărturarii români din vestul şi nordul Transilvaniei, fără a se ţine cont de confesiunea lor. În anul 1924 se aşează la Beiuş călugării augustinieni-asumpţionişti, care fondează Seminarul mic `Cristos Rege` şi conduc internatul de băieţi, iar mai târziu, surorile oblate asumpţioniste se ocupă de internatul de fete.”
Prezent la eveniment a fost şi Pr. Bernard Ştef, actualul Superior al Congregaţiei Augustinienilor Asumpţionişti, ordin care a avut în Beiuş institutele amintite mai sus. Pentru parohia Beiuş, păstorită de pr. Ioan Mada, sfinţirea acestei biserici marchează un nou început. IPS Lucian a urat în încheiere: „Fie această biserică locul unde credinţa voastră, a preoţilor voştri, a Episcopului vostru, va face minuni. Fie această biserică har şi binecuvântare pentru aceste locuri încărcate de mărturii ale credinţei tari, mărturii care deşi au fost depuse în trecut, pot reîncolţii şi rodii prin dumneavoastră, cei de azi, prin tinerii şi copiii dumneavoastră.”
Referindu-se la contextul actual, IPS Lucian a mai spus: „Avem cu toţii cunoştinţă de situaţiile neplăcute şi nedorite cu care se confruntă încă Biserica noastră. Asemenea situaţii ar putea fi rezolvate. Dar acestea agravându-se, ne determină să ne punem o mulţime de întrebări. Ca şi altădată, Isus spune şi astăzi: `Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor şi-L vor ucide… dar a treia zi va învia`. Dar ucenicii Săi de atunci şi de astăzi nu înţeleg cuvântul Lui (cf Mc 9,32). Adevărata Biserică a lui Cristos este mereu persecutată, este mereu lovită. Drumul Bisericii nu poate fi decât drumul Capului ei, care este Cristos. La înviere nu se ajunge decât prin cruce. În ziua în care toţi credincioşii şi toţi preoţii noştri vor înţelege şi vor accepta cu credinţă şi cu iubire sensul urcuşului cu Isus spre gloria învierii, prin răbdare, patimă şi cruce, ziua aceea va fi ziua măreaţă şi într-adevăr frumoasă, ziua acelei bucurii pe care nimeni nu o va mai putea lua de la noi. Atunci, pentru credinţa noastră se vor face minuni.”