Serviciul inter-religios de rugăciune la WTC
11.12.2001, New York (CWNews) - Lideri creştini, evrei şi musulmani s-au rugat marţi la locul fostului World Trade Center din New York, pentru a comemora trei luni de la atacurile teroriste care au distrus Turnurile Gemene şi au dus la moartea a aproape 4.000 de persoane. Ceremonia, la care au participat oficialităţi locale şi naţionale, a început la 8:40AM, la ora la care pe 11 septembrie, primul avion a lovit WTC.
„O Doamne, dă-ne în această viaţă şi în cea viitoare ceea ce este bun… întăreşte-ne paşii şi dă-ne victoria asupra celor care nu cred”, a spus în rugăciunea sa imamul Tariq Shahid. „În această perioadă de speranţă, te rugăm, Atotputernice Dumnezeu, să ne umpli inimile cu lumină în timpurile de restrişte”, a spus pr. James Loughran, director al Comisiei pentru Afacerile Ecumenice şi Inter-Religioase al Arhidiecezei de New York. Rabinul Joseph Potasnik a spus: „Spunem lumii: ne-au doborât două turnuri, dar nu ne-au doborât tradiţiile. Au doborât clădirile dau nu au doborât spiritul.”