Slujbe religioase sub pază militară
07.12.2001, Cluj-Napoca (Transilvania Jurnal) - În comuna Mihalţ, Alba, sunt peste 300 de familii de ortodocşi şi 20 de familii de greco-catolici. Cândva, una dintre bisericile satului era a celor din urmă, însă în perioada comunistă lăcaşul a fost dat spre folosinţă ortodocşilor. De zece ani, greco-catolicii se zbat să-şi ia biserica înapoi, dar întâmpină opoziţia reprezentanţilor cultului majoritar. Certurile se ţin lanţ, au degenerat şi în bătăi, dar situaţia a rămas neschimbată.
Cu toate că s-a apelat şi la instanţa de judecată, care a dat o soluţie, oamenii nu vor să renunţe la ideile lor. Slujbele de sărbători sau de duminică sunt supravegheat în permanenţă de poliţişti. Până nu de mult, greco-catolicii îşi ţineau ritualul religios într-o şcoală, dar acum sunt hotărâţi să intre cu orice preţ în fosta lor biserică. Pentru că au anunţat că de Sf. Nicolae vor forţa intrarea în lăcaş, numărul poliţiştilor şi jandarmilor care supraveghează liturghiile s-a dublat. Deoarece există semnale că spiritele se încing din nou, de trei săptămâni, slujbele greco-catolicilor se desfăşoară în prezenţa poliţiştilor şi a jandarmilor. Ieri, de Sf. Nicolae, ortodocşii şi-au ţinut slujba în biserică, iar greco-catolicii afară, la uşa lăcaşului de cult.
„Şi la Judecătorie şi la Tribunal au pierdut pentru că nu au CF, nu sunt întăbulaţi. Trei preoţi catolici au fost aici, au slujit la şcoală şi au plecat pentru că şi-au dat seama că nu au nici o şansă, că sunt prea puţini. În total sunt vreo 20 de familii. E regretabil că se întâmplă aşa ceva, acum, când vine Crăciunul. Nu este normal să stăm tot timpul în tensiune”, a declarat preotul ortodox Ioan Decean. „Comuna asta fruntaşă, de 1000 de fumuri se face de râs. Să stea poliţia lângă noi până ne rugăm la Dumnezeu este foarte ruşinos. Şi lucrul acesta, pentru că 15 familii se pun contra la 300”, a completat un enoriaş al său.
Preotul greco-catolic, Petru Stânea, se ţine, însă, tare pe poziţie. „Nu cerem de la autorităţi decât să ne îngăduie să facem şi noi slujba în biserică. Noi stăm aici afară, nu mai vrem scandal. Poliţia n-are decât să ne păzească. Aşa a fost şi de Paşti, am făcut slujbe pe sub copaci şi am spovedit sub streşini”, a declarat acesta.
După cum se vede, nici una dintre părţi nu doreşte să renunţe la „luptă”. În semn de protest, credincioşii greco-catolici au anunţat că astăzi, în frunte cu preotul lor, vor picheta Arhiepiscopia Ortodoxă din Alba Iulia şi prefectura.