Patriarhul Bartolomeu despre apropiata întâlnire cu Papa Francisc la Ierusalim
23.05.2014, Roma (Catholica) - În 1964 a început un drum „care de acum nu se mai poate opri”: încă nu am ajuns „la ţinta unităţii creştinilor”, însă din acel moment „am învăţat să ne iertăm unii pe alţii pentru greşelile şi neîncrederea din trecut şi am făcut paşi importanţi spre reapropiere şi reconciliere”. Acum „a venit momentul de a merge înainte”, afirmă Patriarh ecumenic Bartolomeu de Constantinopol, „şi cu Papa Francisc vom face chiar un frumos pas înainte”. Aceasta este o convingere pe care Patriarhul a nutrit-o de când l-a întâlnit pe Pontif cu ocazia celebrărilor pentru începerea slujirii petrine. Pentru aceasta a propus să reevoce împreună a cincizecea aniversare a „îmbrăţişării istorice din Ierusalim”. Despre roadele pe care el le aşteaptă de la această întâlnire Bartolomeu vorbeşte în interviul acordat publicaţiei L’Osservatore Romano în ajunul plecării spre Ţara Sfântă.
– Papa Francisc pe urmele lui Papei Paul al VI-lea după cincizeci de ani. În această perioadă s-a trecut de la „dialogul iubirii” la „dialogul adevărului”. Şi acum cum va putea continua drumul în vederea ţintei finale?
– Nu este nicio îndoială că întâlnirea istorică dintre venerabilii noştri predecesori, Patriarhul ecumenic Athenagoras şi Papa Paul al VI-lea – pe care Biserica Catolică îl va beatifica în scurtă vreme – a marcat un nou început în relaţiile dintre catolicism şi ortodoxie. Este bine de amintit că acea întâlnire urma după un întreg mileniu de neîncredere reciprocă şi de înstrăinare teologică între marile noastre tradiţii. În pofida istoriei noastre comune de Scriptură şi Tradiţie, cele două Biserici ale noastre riscau aşadar să fie caracterizate de izolare şi de autosuficienţă, mergând pe drumuri diferite încă din secolul al XI-lea. Întâlnirea la Ierusalim, la 5 ianuarie 1964, a fost un punct de plecare extraordinar pentru drumul lung de reconciliere şi de dialog, pe care generaţiile succesive au fost chemate să îl continue. Privind în urmă la ultimii cincizeci de ani, putem fi recunoscători lui Dumnezeu pentru ceea ce a fost realizat fie în „dialogul de iubire” fie în „dialogul de adevăr”. Spiritul de iubire fraternă şi de respect reciproc a luat locul vechilor polemici şi al suspiciunii.
– Şi la nivel teologic?
– Comisia mixtă internaţională pentru dialogul teologic dintre cele două Biserici a produs diferite documente comune importante. Însă suntem conştienţi că există încă multe de făcut între cele două Biserici ale noastre, precum şi în interiorul lor. Fără îndoială, drumul este lung şi dificil. Totuşi, ca discipoli ai Domnului nostru, care l-a rugat pe Tatăl şi i-a îndemnat pe discipolii Săi să fie „una” – ut unum sint, se citeşte în Evanghelia lui Ioan (17,21) – nu avem altă alternativă decât să continuăm acest drum de reconciliere şi de unitate. Orice altă cale ar fi o ruşinoasă trădare a voinţei Domnului şi o întoarcere inacceptabilă la trecutul nostru separat.
– Dvs aţi spus recent că speraţi să puteţi convoca în curând Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe pentru a simboliza unitatea Bisericii Dvs. Va putea să fie ocazie şi pentru a redescoperi valoarea unităţii tuturor creştinilor?
– În timpul ultimei adunări, synaxis, a conducătorilor Bisericilor Ortodoxe autocefale din lume, pe care am găzduit-o la Istanbul de la 6 la 9 martie, primaţii Bisericilor Ortodoxe au vorbit despre problema Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, hotărând în mod unanim că, accelerând procesul de pregătire, va fi convocat la Constantinopol în 2016. Acest Sinod, aşa cum afirmaţi dumneavoastră, va fi un semn vital de unitate dintre Bisericile Ortodoxe, într-un timp în care lumea cere un răspuns unificat la provocările sale fundamentale. În cursul acestei adunări i-am informat pe fraţii primaţi despre apropiata noastră întâlnire cu Papa Francisc la Ierusalim. Ei au exprimat astfel sprijinul lor pentru eveniment şi au reafirmat angajarea în favoarea dialogului teologic cu Biserica Catolică. Acest lucru este important, deoarece întâlnirea de la Ierusalim va fi mult mai mult decât o confirmare simbolică puternică a disponibilităţii noastre de a continua drumul de iubire început în urmă cu cincizeci de ani de predecesorii noştri în spirit de fidelitate faţă de adevărul Evangheliei. Va fi şi o ocazie importantă pentru ca lumea să poată vedea o apropiere unită – dincolo de identităţile confesionale şi de diferenţe – de suferinţa creştinilor în atâtea locuri, în special în regiunile în care creştinismul s-a născut şi s-a dezvoltat. În afară de asta va fi şi o oportunitate pentru a vorbi despre nedreptăţile pe care membrii cei mai vulnerabili ai societăţilor contemporane sunt constrânşi să le îndure, precum şi despre consecinţele îngrijorătoare ale crizei ecologice.
– Există multă aşteptare pentru această întâlnire. Mulţi nutresc speranţe concrete pentru un decisiv pas înainte care să ducă la depăşirea obstacolelor care încă se interpun în calea unităţii dintre creştini. Care sunt aşteptările Dvs şi speranţele Dvs?
– Astăzi, mai mult decât în urmă cu cincizeci de ani, este o nevoie urgentă de reconciliere şi acest lucru face din apropiata noastră întâlnire cu Papa Francisc la Ierusalim un eveniment cu mare semnificaţie. Desigur este vorba – aşa cum trebuie să înţelegem şi să admitem cu umilinţă – numai despre un prim pas pentru a merge în întâmpinarea lumii, ca afirmare a dorinţei noastre de a mări eforturile în favoarea reconcilierii creştine şi paşnice. Cu toate acestea, gestul va demonstra disponibilitatea şi responsabilitatea noastră comună în a continua pe drumul pregătit de predecesorii noştri. Apoi, ca lideri ecleziastici şi spirituali, ne vom întâlni pentru a adresa un apel şi o invitaţie tuturor persoanelor, făcând abstracţie de credinţa şi virtuţile lor, pentru un dialog care în fond este îndreptat spre cunoaşterea adevărului lui Cristos şi pentru a gusta bucuria imensă care însoţeşte întâlnirea cu El. Totuşi, în ultimă analiză, acest lucru este posibil numai umplând despărţirea interioară a unora de ceilalţi şi prin unitatea tuturor oamenilor în Cristos, care este adevărata plinătate a iubirii şi a bucuriei.
– Dar acesta era şi obiectivul întâlnirii din 1964.
– Desigur că din 1964 până astăzi nu am ajuns la comuniunea deplină, care trebuie să fie obiectivul ultim al credincioşilor discipoli ai lui Cristos. Însă am învăţat să ne iertăm unii pe alţii pentru greşelile şi neîncrederea din trecut; şi am făcut paşi importanţi spre reapropiere şi reconciliere. Patriarhul Athenagoras şi Papa Paul al VI-lea au fost desigur mari anticipatori ai unităţii. În orice caz, un alt pas important spre reconciliere şi unitate va fi făcut, cu harul lui Dumnezeu, la 25 mai 2014, prin întâlnirea cu fratele nostru Papa Francisc. Fie ca să poată fi conformă voinţei lui Dumnezeu.
