Sfinţirea unei noi biserici la Tuştea
29.10.2013, Lugoj (Catholica) - În Duminica a XXIV-a după Rusalii, la 27 octombrie 2013, Preasfinţitul Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, a efectuat o vizită pastorală în parohia Tuştea, protopopiatul de Haţeg, cu ocazia sfinţirii noii biserici ce poartă hramul „Coborârea Sfântului Spirit”. Ultima vizită pastorală a avut loc la 11 august 2011 când s-a sfinţit piatra de temelie a acestei biserici.
Ierarhul a fost întâmpinat cu Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie de către protopopul de Haţeg, pr. Doinel Preda, de pr. Dragotă Pavel, prelat papal şi protopop emerit de Haţeg, de pr. Daniel Solomon, paroh din Tuştea, şi de un număr însemnat de preoţi. Tinerii i-au oferit Ierarhului buchete de flori, pâine şi sare. Ceremonia religioasă a început la orele 10.00, cu oficiul sfinţirii apei, desfăşurat în faţa bisericii, după care a urmat binecuvântarea noului lăcaş de cult, prin ungerea zidurilor exterioare şi interioare cu Sfântul şi Marele Mir, în formă de cruce, şi prin stropire cu apă sfinţită. De asemenea s-a sfinţit şi masa altarului în care au fost aşezate moaşte ale Sfântului Apostol Tit, Episcopul Gortinei din Creta, ucenicul Sfântului Apostol Pavel (sărbătorit la 25 august). Pr. Vasile Paşcu, paroh la Ghelari a dat citire hrisovului.
Sfânta Liturghie arhierească a fost pontificată de PS Alexandru Mesian. Alături au concelebrat: pr. Doinel Preda, protopop de Haţeg, pr. Adrian Nagy, protopop de Valea Jiului, pr. Flavius Jurca, protopop de Sarmisegetuza, precum şi preoţi din protopopiatele Haţeg, Sarmisegetuza, Hunedoara, Valea Jiului şi Lugoj. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul parohiei „Imaculata” din Deva, dirijat de Marcela Dragoş. PS Alexandru a conferit părintelui paroh Ilie-Daniel Solomon titlul de iconom stavrofor (purtător de cruce) dăruindu-i crucea pectorală „ca recunoştinţă pentru râvna şi constanta mărturie a credinţei în Isus Cristos şi Biserica Sa: Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică, pentru activitatea pastorală desfăşurată în parohia Tuştea şi în mod special pentru dăruirea cu care s-a implicat în mod exemplar în construirea noii biserici parohiale din Tuştea”.
În cuvântul de învăţătură, Episcopul de Lugoj a vorbit despre Evanghelia duminicii, despre învierea fiicei lui Iair. De asemenea Preasfinţia Sa a prezentat câteva momente importante din istoria construirii noului locaş de cult. A amintit credincioşilor de faptul că în urmă cu 65 de ani, la 28 octombrie 1948, întreg episcopatul greco-catolic a fost arestat. „Aducem mulţumiri bunului Dumnezeu si Preacuratei Fecioare Maria”, a spus el, „pentru acest mare dar de a avea încă o biserică nou construită în protopopiatul de Haţeg”. L-a felicitat pe părintele Daniel, şi pe credincioşi pentru realizările făcute. La finalul ceremoniei, pr. paroh Ilie-Daniel a mulţumit tuturor pentru participare, ierarhului, clerului, corului de la Deva, oficialităţilor, precum şi credincioşilor prezenţi la acest deosebit eveniment. (după corespondenţa semnată de Raimondo-Mario Rupp pentru BRU.ro)