PS Böcskei despre beatificarea PS Bogdanffy
12.10.2010, Oradea (Catholica) - „Doresc să vă informez cu respect, despre un eveniment deosebit, care se va derula în data de 30 octombrie 2010 în Catedrala romano-catolică din Oradea, eveniment care după aprecierile noastre este de o importanţă deosebită nu numai pentru comunitatea catolică din zonă dar şi pentru întreaga populaţie a municipiului Oradea, dar şi a Bihorului şi a întregii ţări.” Astfel îşi începe PS Böcskei László, Episcop romano-catolic de Oradea, scrisoarea adresată presei vizavi de apropiata beatificare.
„Este vorba despre beatificare antecesorului meu în episcopat în perioada 1949-1953, Episcopul dr. Bogdánffy Szilárd, care după o perioadă de detenţie de patru ani a murit în închisoarea de la Aiud, la 1 octombrie 1953. Născut în anul 1911 pe teritoriul Serbiei de astăzi, a trăit şi studiat o perioadă de timp la Timişoara, apoi la Budapesta, fiind hirotonit preot în Oradea, în anul 1934. A desfăşurat o activitate deosebit de fructuoasă ca şi profesor în diferite şcoli ale oraşului, fiind implicat şi în activitatea duhovnicească a comunităţilor catolice. Datorită calităţilor deosebite, încă de timpuriu a fost cooptat în activităţi de coordonare la nivel diecezan atât la Oradea cât şi la Satu Mare. În anul 1948 regimul comunist a demarat acţiunea de persecutare a Bisericii. În situaţia dificilă de atunci, când episcopatul catolic stătea sub ameninţarea arestării, ceea ce s-a şi întâmplat, în februarie 1949 Bogdánfy Szilárd este consacrat în secret Episcop. Deja în aprilie a aceluiaşi an este arestat şi purtat prin cele mai grele închisori – Jilava, Sighet, Capul Midia, Aiud – condamnarea de 12 ani de muncă silnică urmând doar în anul 1953. În decursul detenţiei, se urmărea constrângerea deţinutului pentru a renunţa la fidelitatea faţă de credinţă, faţă de Sfântul Părinte, faţă de disciplina Bisericii Catolice. Rămânând statornic în chemare, după lungi şi grele chinuri şi schingiuiri moare la 1 octombrie 1953 la Aiud, la vârsta de 42 de ani.”
„Episcopul martir Bogdánffy se numără printre multele victime ale unui regim ateu şi fără Dumnezeu, despre care se poate deja vorbi în termeni reali, evidenţiind ororile comise atunci, tocmai pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple şi pentru ca demnitatea omului să fie respectată indiferent de apartenenţa etnică sau religioasă. Caracterul special al acestei beatificări pentru care ne pregătim constă tocmai în faptul, că este prima acţiune de acest fel din România, şi care reprezintă o recunoaştere a sacrificiului şi eroismului atâtor înaintaşi ai noştri, care au suferit ani grei de temniţă, oferindu-şi viaţa pentru credinţa şi convingerile lor. Martiriul Episcopului Bogdánffy a fost recunoscut şi confirmat în urma procedurilor atât de amănunţite şi exigente, pe care Biserica catolică le impune. Rezultatul acestor demersuri este unul pozitiv, fiind încununat de binecuvântarea Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea, care în martie curent a aprobat decretul de beatificare al Episcopului Bogdánffy. În acest context, doresc să mai menţionez, că un eveniment similar a mai avut loc la Oradea în urmă cu 818 ani, când în anul 1192, Cardinalul Gregorius de Chrescencio, din încredinţarea şi cu mandatul Papei Inocenţiu al III-lea a canonizat, adică a ridicat la rangul sfinţilor la Oradea, pe regele întemeietor al Diecezei, pe Sfântul László-Ladislau. În şirul victimelor comunismului, care aşteaptă beatificare în episcopiile catolice din ţară, dar şi în rândul celorlalte confesiuni, Episcopul Bogdánffy este primul, care în timpurile noastre se bucură de o astfel de recunoaştere.”
„În sensul celor de mai sus, considerăm evenimentul ca unul deosebit de special şi care aparţine tuturor, ridicând în aprecieri Oradea şi Bihorul nu numai pe plan local, dar în mod deosebit pe plan extern, beatificările fiind deja o recunoaştere a eroismului şi a credinţei unui popor prin martirii săi. Comunitatea Catolică este mândră de această recunoaştere, mai ales, că aceasta ne apreciază şi mai mult în rândul Bisericii Universale. Suntem mândri, că putem fi cei care deschid calea proclamării martirilor noştri. Şi în acelaşi timp, dorim să împărtăşim bucuria şi mândria noastră cu toţi concetăţenii, indiferent de apartenenţa lor etnică sau confesională, considerând, că jertfa adusă de înaintaşii noştri ne obligă pe toţi.”
„Pentru pregătirea acestui mare eveniment, Episcopia noastră a demarat deja o serie de acţiuni de promovare şi de cunoaştere a personalităţii episcopului Bogdánffy. Totodată, fiind în toi şi acţiunile de pregătire a marelui eveniment de beatificare, care va vea loc în data de 30 octombrie 2010 orele 11.00 la Catedrala Episcopală Romano-Catolică din Oradea şi la care vom avea deosebita cinste şi onoare de a-l primi pe trimisul Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea, în persoana prefectului Congregaţiei pentru cauzele Sfinţilor, Arhiepiscopul Angelo Amato, care va celebra momentul beatificării. Prima Sfântă Liturghie solemnă în cinstea Fericitului Episcop Szilárd va fi pontificată de Eminenţa Sa Cardinalul Erdő Péter, Arhiepiscop şi Mitropolit de Budapesta, primatul Ungariei. De asemenea, ne pregătim pentru primirea unui public foarte numeros de Arhierei, credincioşi şi invitaţi, care atât din ţară, cât şi de peste hotare doresc să participe la acest moment istoric.”
„Am considerat de cuviinţă, să Vă informez despre acest eveniment şi să Vă invit deja de acum cu dragoste frăţească, să participaţi la bucuria noastră, care dorim să o împărtăşim cu toţi fraţii noştri indiferent de apartenenţa etnică sau confesională. Îmi exprim şi pe această cale speranţa, că evenimentul beatificării va fi prilej de manifestare a credinţei noastre, din care să izvorască armonia şi buna înţelegere între locuitorii acestui oraş şi a întregii regiuni. În sensul celor de mai sus, adresez reprezentanţilor media o invitaţie călduroasă la o întâlnire de lucru – conferinţă de presă – ce o vom organiza vineri, 15 octombrie 2010, orele 12.00 la sediul Episcopiei Romano-Catolice de Oradea, str. Şirul Canonicilor nr. 2, ocazie cu care vom putea prezenta şi alte detalii referitoare la evenimentul aşteptat. Vă aşteptăm cu drag!”