Sfinţirea bisericii şi mănăstirii „Sfânta Macrina„
11.07.2005, Cluj (Catholica) - Aducând mulţumire Bunului Dumnezeu şi tuturor binefăcătorilor, cu mare bucurie Superioara Provincială – Maica Marcela Runcan şi toate Surorile Baziliene din Provincia „Inima Neprihănită a Sfintei Fecioare Maria„, Vă invită cu toată dragostea, duminică 17 iulie 2005, la sfinţirea Bisericii şi Mănăstirii „Sf. Macrina„ din Cluj-Napoca, str. Crizantemelor, nr. 11.
Manifestarea, la care au fost invitaţi Excelenţa Sa, Mons. Jean-Claude Perisset, Nunţiul apostolic în România şi IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Lucian Mureşan, Întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice din România, se va desfăşura după următorul program:
ora 9.00 Procesiune pe traseul Catedrala „Schimbarea la Faţă„ (str. Eroilor nr. 10) – Mănăstirea Sf. Macrina, cu participarea Preasfinţiei Sale Florentin Crihălmeanu, Eparh de Cluj-Gherla însoţit de un sobor de preoţi, a surorilor Ordinului „Sfântului Vasile cel Mare„, a altor persoane consacrate şi poporul credincios.
ora 10.30 Sfinţire de Biserică; Sfânta Liturghie Arhierească
Vă aşteptăm cu drag să-L lăudăm pe Domnul împreună!
anunţ trimis de Surorile OSBM