Cazul Pesceana nu a trecut neobservat
20.03.2005, Bucureşti (Catholica) - Cazul relatat de România liberă acum o săptămână, despre care şi Catholica a preluat unele informaţii, nu a trecut neobservat. Conform cotidianului, articolul „a stârnit interesul unor instituţii centrale, Ministerul de Interne, Ministerul Culturii şi Cultelor, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, APADOR-CH, dar şi al unor factori externi, care şi-au anunţat intenţia de a reacţiona cu fermitate”. O reacţie surprinzătoare, din perspectiva indiferenţei manifestate până acum de Secretariatul de Stat pentru Culte, a venit din partea dr. Ioan Lemeni. Înainte de această reacţie, cităm alte întâmplări incredibile din Pesceana, aşa cum au fost prezentate sâmbătă de România liberă.
„Nu cu mult timp în urmă, în satul Lupoaia din comuna Pesceana, Vâlcea, o creştină defunctă a lăsat cu limbă de moarte să fie înmormântată de preotul greco-catolic Tudor Victor. Când părintele a ajuns la familia decedatei, pe la ora 9 dimineaţă, erau deja prezenţi la faţa locului Emilian Grosinoiu, vicar administrativ al Episcopiei Ortodoxe a Râmnicului, bodyguarzii unei firme de pază, şeful de post din comună, Gancea Adrian, şi un grup de 20 de turbulenţi în stare de ebrietate, unii pensionari, câţiva cu antecedente penale, unul chiar condamnat pentru crimă. În această situaţie, în care decedata şi întreaga înmormântare erau sechestrate de reprezentantul Episcopiei Râmnicului, cu ajutorul şefului de post şi al grupului de turbulenţi, iar preotului Tudor Victor nu i s-a dat voie să intre în curte să oficieze slujba de înmormântare, acesta a anunţat Mitropolia Blajului. Familia decedatei şi-a cerut scuze pentru situaţia creată: au fost ameninţaţi că vor fi daţi afară din serviciu dacă vor face înmormântarea cu preotul greco-catolic. Incredibila întâmplare a fost înregistrată de un grup de reporteri de la BBC, care derulează o ancheta in zona.”
„Decedata a fost petrecută pe ultimul drum doar de agenţii de pază ai firmei `Prudent`, aduşi de Episcopia Râmnicului, şi grupul de turbulenţi, fără enoriaşii greco-catolici şi rudele venite la funeralii, după datina tradiţională. După ceremonie, gardienii plătiţi de Episcopia Râmnicului au încercuit biserica şi au ocupat cimitirul, pentru a nu le permite greco-catolicilor accesul, ca şi cum morţii ar fi proprietatea exclusivă a Episcopiei Ortodoxe. Agenţii păzesc zi şi noapte cimitirul şi biserica încuiată cu lacăte, în trei schimburi, iar în nopţile geroase au făcut foc cu crucile de lemn smulse de pe mormintele greco-catolicilor. Din punct de vedere legal însă, conform Anexei nr. 59, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 281 bis (în 25 aprilie 2002), cimitirul e inclus în `Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Pesceana`, nefiind proprietate parohială, ci comunală.”
Tot sâmbătă, România liberă a publicat reacţia Secretariatului de Stat pentru Culte (SSC), semnată de dr. Adrian Lemeni: „Secretariatul de Stat pentru Culte s-a autosesizat din presă de conflictul iscat în localitatea Predeşti, comuna Pesceana, între un grup de credincioşi şi preotul ortodox Tudor Victor, care au anunţat public că trec la Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică), pe de-o parte, şi restul comunităţii ortodoxe din localitate, pe de altă parte. […] Pentru a preveni escaladarea conflictului şi a facilita demersurile iniţiate recent de Secretariatul de Stat pentru Culte, în scopul reluării dialogului dintre BOR şi BRU, în vederea soluţionării pe cale amiabilă a conflictului patrimonial, SSC a adresat la 02.02.2005 IPS Lucian Mureşan, Mitropolitul Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolice), rugămintea să reanalizeze decizia de numire a lui Victor Tudor ca preot-paroh în localitatea Pesceana. Până în prezent, Mitropolitul Lucian Mureşan nu a răspuns acestei adrese.”
În continuare se spune: „De asemenea, în vederea dezamorsării acestui conflict religios, conducerea SSC a avut întâlniri pe 28 februarie cu PS Gherasim Cristea, Episcopul Râmnicului, şi la 1 martie cu pr. Cristian Sabău, vicar general greco-catolic, şi cu pr. Tudor Victor. În cursul întâlnirilor, s-a solicitat celor două părţi să-şi rezolve neînţelegerile pe cale paşnică, fără antrenarea credincioşilor în această dispută. Totodată, SSC a cerut autorităţilor administraţiei publice locale să ia măsuri pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice în localitate şi pentru a le asigura celor două comunităţi religioase posibilitatea de a-şi desfăşura în mod nestingherit serviciile religioase. În ceea ce priveşte cazurile punctuale prezentate de dumneavoastră în articol”, scrie Lemeni, „pentru a exemplifica pretinsele abuzuri împotriva credincioşilor greco-catolici, ne-am adresat prin scrisoarea nr. C/373/16.03.2005 Prefecturii judeţului Vâlcea, cerându-i să cerceteze aceste aspecte şi să ia măsurile care se impun pentru asigurarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale tuturor locuitorilor din localitate.”
Preotul Victor Tudor a fost preot ortodox pana la excluderea sa din cinul Bisericii Ortodoxe,pentru delapidare de bani si alte abateri majore.A incercat sa formeze o congregatie greco-catolica , dar prin abuzuri si fals in acte(a profitat de gradul ridicat de incultura al fostilor enoriasi, majoritatea in varsta pentru a-i convinge sa semneze liste de adeziune pentru constituirea Bisericii Greco-Catolice, motivand ca ar fi liste de sustinere pentru el , la Episcopia Ramnicului.Cel 50 -60 de persoane, dintr-o parohie de peste 400 de suflete, care s-au decis sa il urmeze pe preotu Tudor , sustind cu vehementa ca lacasul comunitatii sa le revina. Toate divergentele au aparut in jurul lacalsului de cult, monument arhitectonic,care a fost ridicat pe cheltuiala comunitatii ortodoxe acum un secol si jumatate.Din pacate conflictele au degenerat rapid in scandaluri deschise, iar interventia fortelor de ordine a fost justificata, pentru a nu se ajunge la violente.Elemente „exotice„ , ca inmormantarea batranei cu ajutorul politiei nu s-au petrecut, iar articolul din Romania Libera este plin de neadevaruri.Un exemplu elocvent este implicarea invatatorului Fulgescu, care potrivit ziaristilor de la Romania Libera a incalcat deontologia profesionala, discriminandu-i pe elevii greco-catolici.S-a aruncat, din pacate, cu noroi intr-o persoana care nu a avut nici cel mai mica implicare in scandal, iar o ancheta a Inspectoratului Scolar Valcea a confirmat acest lucru.