Încercare de reconciliere la Mihalţ. Dar cu ce preţ?
26.01.2003, Mihalt (Catholica) - Săptămâna aceasta prefectura judeţului Alba ar fi trebuit să fie locul unde să se pună punct situaţiei tensionate din Mihalţ. Cel puţin aşa s-a sperat, dar nu a fost să fie.
De 12 ani credincioşii din Mihalţ aşteaptă retrocedarea lăcaşului de cult care le-a aparţinut înainte de 1948, precum şi a casei parohiale şi a terenurilor. Credincioşii ortodocşi s-au opus, iar istoria relaţiilor dintre ei şi greco-catolici a cunoscut multe momente tensionate, reflectate adesea în mass-media naţională. Amintim doar că la sfârşitul anului trecut preotul ortodox l-a dat în judecată preotul greco-catolic, precum şi pe 63 de credincioşi.
„Din considerente creştineşti şi întemeiaţi pe Legea 177 din 1948 şi Decretul Lege 126 din 1990”, se scrie într-un comunicat al Arhiepiscopiei ortodoxe de Alba-Iulia, „ortodocşii s-au hotărât să ofere greco-catolicilor casa parohială”. S-a alcătuit şi un protocol de preda-primire, cele două părţi fiind invitate miercurea trecută la sediul prefecturii Alba pentru semnare. Aici, prima surpriză pentru delegaţia ortodoxă – în care se afla şi Arhiepiscopul Andrei – a fost faptul că în delegaţia greco-catolică nu s-a aflat şi Mitropolitul Lucian Mureşan. Iar a doua surpriză a fost eşecul semnării protocolului în aceea zi.
Arhiepiscopia ortodoxă a reacţionat cu un comunicat în care vorbeşte de „ratarea posibilităţii realizării unei împăcări definitive şi frăţeşti între creştinii din Mihalţ”, din cauza „discuţiei sterile” deschisă de juriştii delegaţiei greco-catolice. Ce nu se spune în comunicat este faptul că oferta ortodoxă avea ca şi condiţie renunţarea de către greco-catolici la biserică şi la restul de teren agricol. Acest aspect este subliniat în comunicatul dat de AGRU Bucureşti, care declară că „sprijină întru totul decizia greco-catolicilor din comuna Mihalţ prin care resping oferta părţii ortodoxe de a dona casa parohială greco-catolică şi 10% din terenul agricol care le-a aparţinut înainte de 1948 în schimbul renunţării la revendicarea lăcaşului de cult. Suntem pur şi simplu şocaţi de faptul că partea ortodoxă oferă un bun care nu-i aparţine în schimbul renunţării la nişte drepturi legitime.”
Mitropolia greco-catolică a dat şi ea un comunicat legat de situaţia de la Mihalţ, în care îşi exprimă „mulţumirea şi gratitudinea pentru iniţiativa Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia, personal a Înalt Prea Sfinţitului Arhiepiscop Andrei, precum şi a conducerii judeţene, personal a Domnului Prefect Av. Ioan Rus”, de a retroceda casa pentru uzul preotului şi al credincioşilor. Astfel, discuţiile asupra protocolului vor continua, greco-catolicii fiind bucuroşi să primească casa parohială, dar – desigur – fără condiţionări.