Manastirea Nicula intre retrocedare si hram
23.07.2002, Nicula (România Liberă) - Procesul referitor retrocedarea catre cultul greco-catolic al manastirii de la Nicula intra intr-o noua faza, dupa ce avocatul greco-catolicilor, Remus Luca, a solicitat recuzarea tuturor judecatorilor din cadrul Judecatoriei Gherla, pe care i-a considerat „supusi presiunilor”.
Decizia a fost luata dupa ce presedintele judecatoriei, Vasile Grunea a analizat, la fata locului, lucrarile de constructie la noua Biserica Ortodoxa de la Nicula. Rezultatele analizei ar urma sa stabileasca daca ortodocsii incalca sau nu o ordonanta presedintiala datata februarie 2002, prin care se interzic orice lucrari de constructie pana la solutionarea dosarului de revendicare al Manastirii Nicula, inaintat de greco-catolici la 3 ianuarie 2002.
Potrivit purtatorului de cuvant al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, preotul Mircea Martian, recuzarea instantei s-a bazat pe doua motive: solutiile favorabile ortodocsilor in toate dosarele inaintate si influentele locale (Nicula aflandu-se in vecinatatea Gherlei). Arhiepiscopia Ortodoxa a inaintat Judecatoriei Gherla o cerere de aprobare a unor lucrari de consolidare a noii biserici – din care a fost ridicat doar primul nivel – motivand ca stadiul constructiei este periculos pentru credinciosii care vor veni la Nicula pe 15 august. Biserica Ortodoxa construieste la Nicula, pe langa biserica si un Centru Biblic care este aproape gata.
Cererea greco-catolicilor va fi judecata in regim de urgenta de catre Tribunalul Cluj, decizia urmand a fi luata in decursul urmatoarelor zile. Daca aceasta va fi aprobata, Tribunalul clujean ar urma sa desemneze alti judecatori pentru procesul prin care ortodocsii solicita suspendarea unei ordonante presedintiale care-i opreste sa lucreze pe santierul bisericii din apropierea manastirii Nicula, pana la finalizarea procesului de fond, referitor la retrocedarea ei, greco-catolicilor. Precizam ca retrocedarea efectiva a manastirii se afla pe rolul instantelor din Bacau, ca urmare a cererii de stramutare depuse de partile implicate.
Reamintim ca, in luna februarie, instanta a decis sistarea oricaror lucrari, pentru a opri demolarea de catre cultul ortodox a acestei bisericute despre care ierarhii greco-catolici afirma ca „ortodocsii ar prefera sa o vada daramata decat sa o dea inapoi celor care sunt adevaratii ei proprietari”. La randul sau, staretul ortodox al manastirii Nicula, Dumitru Cobzaru, a afirmat ca apropiatul hram al manastirii Nicula (pe 15 august, de Sfanta Maria), va aduce, ca in fiecare an, sute de mii de oameni, iar oprirea lucrarilor (de „consolidare”, dupa cum afirma el) pune in pericol securitatea si chiar viata acestora. „Ii asteptam, in acest an, la Nicula, pe presedintele Romaniei, Ion Iliescu, si pe premierul Adrian Nastase, precum si un numar de 24 de episcopi ortodocsi si nu am vrea sa se intample vreu accident”, a spus Dumitru Cobzaru.
Greco-catolicii accepta continuarea lucrarilor de consolidare, dar cer verificarea atenta a acestor lucrari, pentru ca, spun ei, sub acoperirea „consolidarii”, pot continua si lucrari de demolare. In urmatoarele zile, dupa solutionarea cererii de recuzare a judecatorilor gherleni, instanta desemnata cu continuarea procesului va decide daca suspendarea lucrarilor a fost respectata sau nu de catre cultul ortodox. In cazul in care se va decide ca ortodocsii au continuat lucrarile si dupa decizia de stopare a lor, este posibil ca vinovatii, fie ei si de la cele mai inalte nivele ale ierarhiei bisericesti, sa se aleaga cu dosare penale. (Lia Valendorfean, Adrian Ardelean)