Cardinalul Todea a fost condus pe ultimul drum
28.05.2002, Blaj (Catholica) - Astăzi, Cardinalul Alexandru Todea a fost condus de zeci de Episcopi, sute de preoţi şi de călugări, şi de mii de credincioşi, pe ultimul drum, fiind îngropat în Catedrala Mitropolitană Sf. Treime din Blaj, alături de Episcopul Inochentie Micu Klein.
Ceremonia a început la ora 10, cu procesiunea de la Palatul Mitropolitan la Catedrală, urmată de Sfânta Liturghie şi de Prohod. S-au citit apoi o serie de mesaje, primul fiind din partea preşedintelui Ion Iliescu (care deşi şi-a anunţat participarea, nu a venit), citit de Victor Opaschi, consilier prezidenţial; a urmat ministrul culturii şi cultelor, dl Răzvan Theodorescu, care a citit un mesaj din partea guvernului României; mesajul din partea Preafericitului Teoctist a fost citit de IPS Andrei Andreicuţ, Arhiepiscop de Alba-Iulia.
Au urmat apoi mesajele din partea Bisericii Catolice. Primul a fost cel al Cardinalul Achille Silvestrini, fost Prefect al Congregaţiei pentru Bisericile Răsăritene, delegat personal al Papei pentru acest eveniment; mesajul a fost prezentat în paralel în limba română de Mons. Cristian Sabău, Vicar General. A urmat apoi, în lectura pr. Ioan Fărcaş, protopop de Blaj, a mesajului Cardinalului Ignaţiu Moussa Daoud, actualul Prefect al Congregaţiei mai sus amintite, care nu a putut veni, dar a fost reprezentat de Arhiepiscopul Antonio Maria Veglio şi de Mons. Maurizio Malvestiti. Seria mesajelor a fost încheiată de cel al IPS Lucian Mureşan, Mitropolitul Bisericii Greco-Catolice.
După citirea mesajelor a urmat o procesiune în jurul Catedralei, după care s-a intrat în biserică pentru depunerea sicriului în criptă, alături de cel al Episcopului Inochentie Micu Klein. În acest timp, fanfara a cântat imnul naţional, iar garnizoana armatei a tras trei salve în aer, în onoarea Eminenţei Sale, care a primit acum câţiva ani „Ordinul Steaua României în grad de Mare Cruce”. A urmat apoi o masă de pomenire la care a fost invitat clerul participant la ceremonii.
Blajul a fost astăzi asaltat de autocare din toate părţile ţării, care au adus mii de credincioşi, dornici să îi aducă astfel un ultim omagiu acestui atât de iubit Păstor. Lor li s-au adăugat cei aproximativ 400 de preoţi – îmbrăcaţi în ornate luminoase – şi tot atâţia călugări şi călugăriţe. La ceremonie au luat parte nu mai puţin de 21 de Episcopi catolici. Au participat atât actualul Nunţiu Apostolic, IPS Jean-Claude Perisset, cât şi fostul Nunţiu în România, prieten apropiat al Cardinalului, IPS John Bucovski. Din Ucraina au venit Episcopii Sophronio Mudryi OSBM de Ivano-Frankivsk şi Yuri Dzhudzhar de Mukachevo, iar din Ungaria Episcopul Keresztes Szilard de Hajdudorog.
Episcopatul catolic român a fost prezent în totalitate, excluzându-i pe cei retraşi. Astfel, au participat Ierarhii Bisericii Greco-Catolice – IPS Lucian Mureşan de Alba-Iulia şi Făgăraş; IPS George Guţiu de Cluj-Gherla; PS Virgil Bercea de Oradea; PS Alexandru Mesian de Lugoj; PS Ioan Şişeştean de Maramureş şi PS Florentin Crihălmeanu, Auxiliar de Cluj-Gherla, şi ai Bisericii Romano-Catolice – IPS Ioan Robu de Bucureşti; IPS Jakubinyi Gyorgy de Alba Iulia; PS Petru Gherghel de Iaşi; PS Tempfli Jozsef de Oradea; PS Martin Roos de Timişoara; PS Anton Coşa de Chişinău; şi PS Aurel Percă, Auxiliar de Iaşi.
S-au mai alăturat cortegiului pr. Olivier Raquez, Rectorul Colegiului Pio Romeno din Roma; pr. Mihai Frăţilă, Vicerectorul aceluiaşi Colegiu; pr. Claudiu Pop din Paris; şi Vasile Luţai din Viena. Din partea autorităţilor de stat şi civile au participat fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu; prefectul judeţului Alba, Ioan Rus; preşedintele consiliului judeţean Alba, Eugen Popa; primarul municipiului Blaj, Ioan Şolea, şi mulţi alţii.