Precizări în legătură cu demolarea unor biserici foste greco-catolice

19.11.2001, Bucureşti (Viaţa Cultelor) - Trei din cele cinci Episcopii greco-catolice din România confirmă că în ultima perioadă câteva biserici care le-au aparţinut înainte de octombrie 1948 au fost dărâmate sau dezmembrate. Astfel, în cuprinsul Episcopiei greco-catolice de Maramureş, al cărei teritoriu coincide în parte cu cel al Episcopiei ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, biserica de la Vadu Izei, construită de greco-catolici în secolul al XIX-lea, devenită ortodoxă în 1948, a fost dărâmată în octombrie ultim. Ministrul Culturii şi Cultelor, acad. Răzvan Theodorescu, a declarat demolarea, post factum, drept nelegală; pe de altă parte, însă, parohul bisericii, Pr. Vasile Hotico, afirmă că ţine la dispoziţia tuturor celor interesaţi datele celor două expertize tehnice ce au constatat „deficienţe majore, care afectează … funcţionalitatea şi stabilitatea construcţiei”, şi anume un grad avansat de infiltraţii la fundaţie şi pereţi, fisuri şi crăpături în fundaţii şi în pereţii din zona altarului”. Biserica a fost demolată pe baza autorizaţiei de desfiinţare din 10 aprilie 2001, eliberată de Consiliul judeţean Maramureş, iar noua biserică se zideşte pe baza autorizaţiei de construcţie nr. 34 din 14 aprilie.

Dl Mircea Marţian, şeful biroului de presă al Episcopiei de Cluj-Gherla, ne-a informat telefonic că biserica de lemn de la Băişoara (la 24-30 km depărtare de Cluj-Napoca) a fost dezmembrată „peste noapte”. Este vorba de o biserică din lemn, datând din 1852, care figurează pe poziţia a 10-a pe lista cu 19 locaşuri de cult revendicate de la Arhiepiscopia ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului de Episcopia greco-catolică de Cluj-Gherla. ÎPS George Guţiu, Arhiepiscop ad personam de Cluj-Gherla, i-a scris la 19 septembrie secretarului de stat pentru Culte, Laurenţiu Tănase, semnalându-i cele întâmplate la Băişoara, unde varianta iniţială fusese aceea a mutării bisericuţei de lemn pe un teren din centrul satului. ÎPS George se întreba în acea scrisoare dacă prin demolarea vechilor construcţii nu „se urmăreşte ştergerea unor realităţi istorice”. La cea de a şasea întâlnire a comisiei mixte de dialog greco-catolic – ortodox de la Lugoj, din 27 septembrie ultim (vezi „Viaţa Cultelor” nr. 328 din 28 septembrie 2001), Î.P.S. Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul ortodox de la Cluj-Napoca, a afirmat că dacă biserica dezmembrată le trebuie greco-catolicilor, le-o dă înapoi. Dar, ne-a spus pe de altă parte Părintele secretar Cristian Baciu, de la Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, de atunci nu a apărut nici o solicitare. De altfel, aflăm din aceeaşi sursă, la Băişoara greco-catolicii îşi ţin slujbele religioase într-o fostă biserică ortodoxă care le-a fost pusă la dispoziţie. La Tritenii de Jos a fost dărâmată o biserică, iar la Urca este în curs de demolare o altă biserică, amândouă foste greco-catolice, din cuprinsul protopopiatului Arieş (ţinând tot de Episcopia de Cluj-Gherla). La Ungheni, protopopiatul Tg. Mureş, la foarte mică distanţă de fosta biserică greco-catolică, parohia ortodoxă îşi construieşte o biserică nouă în aşa fel încât când aceasta va fi gata, vechea biserică va trebui demolată.

În satul Şmig, biserica din cărămidă datată 1899, zidită de greco-catolici şi trecută la ortodocşi în 1948, a fost demolată de parohia ortodoxă din localitate, care construieşte o altă biserică, mai mare, aproximativ pe acelaşi loc. Parohiile greco-catolică şi ortodoxă s-au judecat în instanţă pentru această biserică, şi Curtea de Apel a dat câştig de cauză ortodocşilor. Până va fi gata noul locaş, slujbele ortodoxe sunt ţinute într-o biserică evanghelică C.A. Din punct de vedere greco-catolic, Şmigul face parte din protopopiatul Dumbrăveni (Arhiepiscopia greco-catolică de Alba Iulia şi Făgăraş), condus de Pr. Leon Moldovan (85 de ani). Slujitor al comunităţii greco-catolice din Şmig este Părintele Cornel Morar, care a declarat pentru buletinul „Viaţa Cultelor” că greco-catolicii au cerut primăriei locale un teren pe care să-şi construiască o biserică, că primarul, ortodox, a fost binevoitor, dar consilierii, ortodocşi şi de alte confesiuni, au votat împotrivă. Parohia a adresat un memoriu Ministerului Culturii şi Cultelor, care i-a răspuns că este normal ca hotărârea să aparţină autorităţilor locale.

În sfârşit, la Băgău, protopopiatul Aiud, biserica de lemn fostă greco-catolică, în care din noiembrie 1948 au slujit preoţi ortodocşi, a fost dezafectată în momentul când noua biserică ortodoxă a fost dată în funcţiune, deşi comunitatea greco-catolică din sat a solicitat-o pentru propriile nevoi de cult. Potrivit Părintelui Remus Onişor, de la Arhiepiscopia ortodoxă de Alba Iulia, membrii comunităţii ortodoxe locală nu au dorit să cedeze sfântul locaş comunităţii greco-catolice, motivând că acesta a fost ridicat de moşii şi strămoşii lor, chiar dacă atunci erau greco-catolici. Părintele Onişor a declarat însă, pentru buletinul „Viaţa Cultelor”, că sunt şi multe cazuri în care între cele două comunităţi s-a ajuns la înţelegere şi fosta biserică greco-catolică a redevenit greco-catolică, „însă despre acestea nu scriu ziarele”.

* * *

În toate aceste cazuri este vorba, în primul rând, de faptul că cei care au fost obligaţi, în 1948, să treacă la Ortodoxie şi mai ales urmaşii lor, care au fost botezaţi în confesiunea ortodoxă, şi care după 22 decembrie 1989 nu au mai dorit să se întoarcă la greco-catolicism, se consideră co-proprietari ai fostelor biserici greco-catolice, despre care afirmă că le-au construit ei înşişi sau înaintaşii lor. În aproape toate localităţile aceştia fiind mai numeroşi decât cei care au rămas sau au redevenit greco-catolici, este normal ca în toate cazurile în care este disputat un astfel de locaş de cult ierarhii ortodocşi să ţină seama de voinţa comunităţii respective. Când o comunitate ortodoxă refuză categoric să retrocedeze o biserică greco-catolică, cel mai adesea motivul trebuie căutat în felul în care este abordat subiectul respectiv. S-a observat că opunerea apare în special atunci când membrii unei comunităţi recurg la invective împotriva membrilor celeilalte comunităţi, în speţă când ortodocşii sunt trataţi de „securişti” şi „comunişti”.

În al doilea rând, este vorba despre rănile trecutului, mai apropiat sau mai îndepărtat, pe care uneori nu sunt dispuşi să le uite nici unii, nici ceilalţi.

Din straturi vechi ale memoriei colective, ortodocşii îşi amintesc modul nu tocmai corect în care strămoşii lor au devenit greco-catolici, şi de asemenea câte biserici foste ortodoxe au devenit atunci greco-catolice. Lucrurile bune care au rezultat din apariţia Bisericii Greco-Catolice la 1700, în principal pe plan cultural, sunt explicate prin voinţa lui Dumnezeu, care din orice rău poate scoate un bine, dar amintirea convertirii forţate la o confesiune care nu era a lor a rămas. Dintr-un trecut foarte recent, greco-catolicii îşi amintesc cum au murit Episcopii lor în închisorile comuniste sau din pricina suferinţelor îndurate în aceste închisori, cum au murit mulţi dintre preoţii lor, închişi sau prigoniţi de puterea comunistă. Nu puţini sunt însă preoţii şi călugării greco-catolici care recunosc deschis că totuşi comuniştii au tolerat ca ei să-şi practice în continuare credinţa, că aveau cunoştinţă despre capelele şi bisericuţele care funcţionau în secret şi că totuşi nu au acţionat pentru a le interzice.

În sfârşit, este vorba despre faptul că deşi Suveranul Pontif a cerut public iertare în mai multe rânduri pentru abuzurile comise de Biserica Catolică, încă mai sunt voci care afirmă sau lasă să se înţeleagă că singura Biserică (adevărată) este cea Catolică. Astfel, într-o ştire a agenţiei de presă Zenit, în care se vorbeşte despre noile biserici din Siberia care rămân neterminate din lipsă de bani, citim următoarele: Episcopul Jerzy Mazur, Administrator Apostolic al Sibieriei răsăritene, făcând o vizită asociaţiei de drept pontifical Aid to the Church in Need, „a vorbit despre starea creştinismului din Siberia, o regiune mai mare decât Statele Unite, unde doar 50 000 din cei 16 milioane de locuitori sunt catolici”. Înţelegem de aici că ceilalţi, care probabil că sunt ortodocşi, nu contează. Ştirea provine de pe site-ul www.greek-catholic.ro.

În aceste condiţii, credem că cel puţin la nivelul României este nevoie de un congres al clericilor şi al laicilor ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici, unde să fie discutate cu onestitate şi cu maximă deschidere toate aceste aspecte, şi multe altele; un congres în cadrul căruia participanţii să renunţe la amabilităţile de circumstanţă şi să spună fiecare ce îl doare, ce nu poate aproba la celălalt. Sperăm din toată inima ca rezultatul unui astfel de congres să fie o frăţietate reală între cele trei confesiuni, deocamdată. După aceea se va putea organiza un congres al reprezentanţilor acestor confesiuni şi al reprezentanţilor Bisericilor protestante, în aceeaşi atmosferă de onestitate şi maximă deschidere.